
Mâncare bună, vinuri de soi şi cadouri pentru Voi!
Au trecut 5 Ani de când Parlamentul a decis: prima Duminică din Octombrie e Ziua Naţională a Bucătăriei şi Vinului Românesc. E legea 79/ 2019 şi nu numai că ne-am bucurat când am aflat de ea, dar de patru ani, în restaurantele din Sergiana Grup îi acordăm un sfârşit de săptămână întreg. Aşa că vă poftim să petrecem împreună această sărbătoare delicioasă de Vineri, până Duminică, adică din 4, până în 6 Octombrie.
De fapt, am început de Luni cu, nici mai mult nici mai puţin, 7x2 Concursuri! Sunt postate pe paginile de Facebook şi pe cele de Instagram ale 7 dintre restaurantele noastre: Ceasu’ Rău, Casa Tudor, Stâna Turistică, Sub Cetate şi Sergiana – Mureşenilor, AFI şi Coresi. Câştigătorii îi vom afla Joi, 3 Octombrie, în urma tragerilor la sorţi. Detalii găsiţi cu uşurinţă aici
Va fi un sfârşit de săptămână special croit ca să vă bucuraţi cu ocazia acestui eveniment în restaurantele preferate.
La Ceasu’ Rău, Casa Tudor, Stâna Turistică, Sub Cetate şi la Sergiana, restaurantul ardelenesc de pe strada Mureşenilor, bucătarii au selectat din meniuri câteva mâncăruri româneşti. Ce e aşa de special în asta?! Fiecare preparat din această listă vă face Desertul Cadou, iar acest desert este unul pe care în alte zile nu îl veţi găsi găsiţi în restaurantele respective. Şi, neapărat, e vorba de bucătărie românească.
În aceeaşi perioadă, restaurantele Segiana din AFI Mall şi Coresi Shopping Resort, împreună cu prietenii de la Wine & Gift şi 10 podgorii partenere au pentru voi o Ofertă Cadou! E de ajuns să luaţi masa în oricare dintre cele două restaurante şi veţi primi un voucher de reducere la vinuri româneşti furnizate de cele 10 case de vinuri româneşti care susţin promoţia. Aici puteţi descoperi toate informaţiile despre Reducerea Cadou
Şi Sdelivery vă face o ofertă surpriză în acest weekend special! Aşadar, comenzile de minim 222 lei vor primi gratuit câte o sticlă de vin, bineînţeles unul românesc. De ce 222? Pentru că 2 e cifra care alungă singurătatea, iar o masă în doi se transformă cu uşurinţă într-un eveniment. Încă un 2 ca simbol al asocierii, pentru că vinul bun susţine şi poate potenţa mâncarea, iar cel de al treilea 2 pentru căsărbătorim Bucătăria şi Vinul, deopotrivă. Un Triplu 2 generos care vă face cinste! Detalii, podgoriile partenere şi soiurile de vin puse la dispoziţie pentru această promoţie le găsiţi aici
Nu uitaţi să ne urmăriţi pe Facebook şi Instagram ca să nu rataţi niciuna dintre ofertele speciale ale acestei campanii pe care am pus-o la cale pentru voi. Aşa că haideţi să ne bucurăm împreună, haideţi să cinstim Bucătăria şi Vinul Românesc, nu numai pentru că sunt ale noastre şi ne însoţesc toate bucuriile, dar mai ales pentru că merită să le preţuim şi să le acordăm un loc simbolic în patrimoniul nostru sentimental, dacă nu chiar în zestrea naţională.
